Centrul de excelență pentru securitatea cibernetică și reziliența infrastructurilor critice (SafePIC)

SC SAFETECH INNOVATION SRL, cu sediul în Municipiul București, Strada Frunzei, nr. 12-14, sector 2, în parteneriat cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, anunță începerea derulării proiectuluiCentrul de excelență pentru securitatea cibernetică și reziliența infrastructurilor critice (SafePIC), Cod SMIS 2014+:120436.

Proiectul face obiectul contractului de finanțare nr. 270/23.06.2020, încheiat între Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 și SC SAFETECH INNOVATION SRL, în calitate de Beneficiar.

Valoarea totală a proiectului este de 26,290,132.90 lei, din care, totalul cheltuielilor eligibile nerambursabile din FEDR este de 16.193.028,56 lei, iar din bugetul național este de 4.048.257,14 lei. Valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului este de 3.763.795 lei.

Proiectul urmează să fie implementat la sediile celor 3 instituții implicate între 23.06.2020 – 23.06.2023.

Scopul proiectului SafePIC este creșterea capacității Safetech Innovation SRL de a contribui la dezvoltarea unor soluții, produse și servicii inovative în domeniul securității cibernetice, interoperabilității și protecției cibernetice a infrastructurilor critice în baza unui parteneriat de cercetare cu cele două prestigioase instituții de învățământ și cercetare.

Obiectivul general al proiectului subscrie Programului Operațional Competitivitate, axei prioritare 1, Acțiunea 1.2.1.: Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere. Prin urmare, proiectul contribuie la îndeplinirea Directivelor Europene referitoare la îmbunătăţirea dezvoltării și competitivității întreprinderilor nou înființate inovatoare prin tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate.

Rezultatul proiectului îl constituie înființarea dezvoltarea unui centru de excelență în securitatea cibernetică având ca scop principal monitorizarea evenimentelor și răspunsul la incidentele de securitate ale clienților actuali și potențiali.

Proiect co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operational Competitivitate 2014-2020.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
www.fonduri-ue.ro